Posts tagged: eu cind vreau sa fluier

film

Eu când vreau să fluier, fluier. L-am văzut aseară, de la 22, 15, la Movieplex, cu Ioana care voiam foarte mult să-l vadă, în vreme ce eu aş fi optat pentru Alice în ţara minunilor. Am mari rezerve faţă de filmele româneşti (mi se par adeseori voit demonstrative, mizând pe un realism ce impresionează repede şi abrupt) nu şi faţă de actorii români. Ultimul film bun pe care l-am văzut e Amintiri din epoca de aur.  Unul dintre cele mai bune e Restul e tăcere. Ce să zic?  Îmi dau seama de ce le-a plăcut celor care au premiat acest film. Pentru universul sordid al mediului de penitenciar. Pentru poezia disperată a imaginii în care tânărul o scoate la o cafea pe fata aceea, Ana, de care e îndrăgostit în felul său. Pentru furia mută a personajului principal legată de relaţia cu mama sa, care-l abandonase în urmă cu opt ani şi pe care o considera vinovată de situaţia sa. Pentru împăcarea lui (mioritică) în faţa absurdului. E un film destul de bine echilibrat, fără un final previzibil, fără patetisme, şi care lasă o impresie puternică tocmai pentru că are accentul pus pe sordidul atmosferei româneşti. 

Staypressed theme by Themocracy