Îmi plac SF-urile. Aseară am văzut 2012.Interesant. Apocalipsa e o temă care totuşi ne tulbură, la care rezonăm. O simţim în aerul acestui timp confuz, greu, de diluţie religioasă, morală, incoherent, în absenţa unui Sens al Istoriei. Trăim ceea ce numea Daniel Bell într-o carte: un ceas postistoric. Nu ştim încotro ne îndreptăm, dacă ne îndreptăm spre ceva. Probabil că nu mai avem spre ce să ne îndreptăm. Progresul e o idée bătrână. De secol 19. Spre Dumnezeu ?  Nici vorbă. Nu construim nicio Cetate divină, augustiniană. În jur e doar disoluţie. Lumea abia se mai ţine în ţâţâni. Scenariul Final ne sună din ce în ce mai familiar. În 2012 unii se salvează graţie unor arce plutitoare. Oraşele se scufundă. Lumea veche dispare, în flăcări, sub ape. O lume nouă e posibil să se nască. Dacă vom fi pe Arca potrivită probabil vom putea participa şi noi la regăsirea Noii Lumi.