De fiecare dată când îmi las părul mare şi nu mă bărbieresc o săptămână, în ideea de a fi cât mai aproape de modelele mele Robison Crusoe şi Abba, se găsesc în jurul meu destui cetăţeni drăguţi care să-şi exprime cumva dezacordul şi să mă dezarmeze. Tata, mama, vreun amic sau vreo mătuşă. Ei apar când nu te aştepţi:  vaaaai, Sorin. Sau: nu, nu-ţi stă bine aşa…Aş putea să-i strâng pe toţi într-o sală, la o conferinţă pe tema condiţia bunului sălbatic în aspra contemporaneitate, şi să mă explic. Deşi cred că mai bine le trimit o scrisoare.

Ieri am văzut un film din seria ’’cam aşa va fi în era postatomică’’. The Road. Film prostuţ. Clişeistic. Previzibil. Peisaje apocaliptice. Canibali. Iar alaltăieri am văzut Amintiri din epoca de aur. Bun. Chiar bun. Să mă duc sau să nu mă duc la nunta lui P? Mi-l amintesc şi acum – ce coadă împletită avea. P are deja un copil. Probabil e micuţ. Nu am mai fost la o nuntă de mii de ani. Ultima dată am fost la un botez. Dar am plecat după aproape două ore. Am lăsat banii la cineva şi am sunat-o pe Blue să ieşim la o bere.

Uneori, recunosc,  nu mă bărbieresc pentru că îmi e pur şi simplu lene. Sau nu mi se pare aşa important să o fac. Îmi mângâi barba în oglindă, dimineaţa. Îmi trec mâna prin păr. Mi-l dau pe spate. În stânga. În dreapta. Şi mă gândesc că umanitatea şi-a pierdut sensul, că ideea pozitivistă a progresului a capotat lamentabil. Mă gândesc la soarta gheţarilor. La P care se însoară peste două săptămâni. Dacă să mă duc sau nu la nunta lui.  În cca 3 luni, dacă nu mă tund, aş putea foarte bine să par un cerşetor de succes. Decât funcţionar la stat pus pe listele de disponibilizare.  Mă spăl pe dinţi fredonând cikitita lalala. Aş cerşi la intrarea în restaurantele de primă mână. Aş sta pe trepte. Tipi generoşi, bogaţi, ieşind la braţ cu tipe mişto, mi-ar arunca imperial bancnote. Aş exploata apetitul lor de a se simţi baroni, regi, supermani, onasişi în faţa femeilor lor încântătoare cărora le-aş inhala givenşiurile şi admira baretele de la sandale. Aş şti să mă promovez. Să fiu la locul şi orele potrivite. Aş fi un bun manager al cerşetoriei mele. Nu aş exagera. Nici vocifera. Nici nu aş mirosi urât. Aş fi un cerşetor de tip nou. Sobru. Ea ar zice: săracul, o fi profesor. El ar replica: degeaba, dacă nu are şcoala vieţii. Căci viaţa e dură. E ca un sax pe care ţi-l bagă îngerii în gură: cântă, bă, cântă. Şi unii cântă jazz, alţii suflă aiurea.