bras
Ce vreme de toamnă, spune maică-mea, ieri pe la amiază. Nori pufoşi şi grei, vântul agitând frunzişul, noi în flanele şi cu şosete în picioare. Într-adevăr, o frumoasă vreme cu gust de septembrie, ieri. În vreme ce acum, dimineaţa, vara revine, puţin rece, aşa cum am simţit-o doar la mare, la Costineşti, acum mulţi ani, când am fost la o şcoală de vară şi m-am plimbat câteva ore singur pe plajă, adunând cochilii şi ascultând valurile, cât mai departe de toţi acei oameni cu care mă întâlneam în sălile de curs, ascultând tot felul de prelegeri despre stat, constituţie, sisteme electorale, cât mai departe de rumoarea meselor de prânz, de grupurile de necunoscuţi veseli, tineri, ce mi se păreau obositori şi superficiali, doar pentru că eram eu obosit. Dimineaţa îmi beam cafeaua la cea mai retrasă masă de pe terasă, una avansată spre mare, amintindu-mi sunetele stranii ce ieşeau noaptea din pieptul lui O, în contrast cu chipul ei liniştit adâncit în somn, amintindu-mi felul în care dormeam noi împreună atunci, ca doi camarazi, fără să fie nimic între noi, poate doar dorinţa de linişte, poate doar oboseala sau însingurarea. Mă aştept şi acum, sub această briză, să văd peste gardul de beton şi tablă al curţii, marea. Deşi, de fapt, Dunărea ce e, dacă nu un fel de braţ lichid şi nerăbdător al mării?
Tags: costineşti, septembrie
Pe masura ce iti citesc cuvintele, mi se intiparesc in simturi senzatiile, trairile pe care le descrii. Se amesteca cu experiente si emotii proprii, intr-o imagine aproape palpabila. E fantastic ca reusesti asta!
adevarul e ca nimic nu se compara cu diminetile racoroase de vara pe maul marii
offtopic
asa ca m-am gandit sa te salut la tine acasa!
ciao, te-am vazut in video la white noise