solidaritate şi îngrijorare
Ploaia a revenit. Sub apăsarea ei îmi beau cafeaua. Îmi spun că frumuseţea de început a primăverii va reveni, negreşit, nu am nicio îndoială. Mă gândesc că oamenii, astăzi, din ceea ce simt eu acum – şi mă refer la cei ce trăiesc împreună, zi de zi, căsătoriţi sau doar iubiţi- sunt legaţi mai cu seamă de acest sunet monoton şi simplu al ploii, aşa cum sunt legaţi de îngrijorare, mai ales de ea. Îngrijorarea oamenilor care privesc o lume ce se scufundă încet şi ireversibil în propria diluţie, în propria angoasă de zi cu zi. Îngrijorarea pentru ziua de azi şi pentru ziua de mâine, cu tot ceea ce înseamnă acest lucru: slujbe, bani, copii, părinţi, sănătate, costuri, aspiraţii, neajunsuri. Aşa cum îi leagă tandreţea, pasiunea, rutina, grija şi cele o mie de lucruri mărunte de zi cu zi, îi leagă această difuză, insesizabilă îngrijorare. Poate că e chiar factorul coalizant ce ne lipsea, cine ştie. În vremuri mai grele oamenii devin mai buni, se strâng unii în alţii cu mai mută căldură şi atenţie. Cred în acest lucru. Cred că după ce toate vanităţile pier, şi odată cu ele foamea de lucruri, bani, putere, după toate acestea rămâne doar acea umanitate caldă, simplă în alcătuirea ei, şi care ne face incredibil de asemănători şi de lucizi.
imi place sa cred ca pe mine si El ne leaga linistea…
inteleg…e frumos ce spui
Buna dimineata, Sorine!
Cum ii spuneam si unei prietene destepte, asta cu solidaritatea in caz de vremuri grele e cu dus si intors, adica omii poate ca-s mai atenti si mai nush cum, dar doar pana lucrurile nu o iau complet razna.
Cand gluma se ingroasa, eu cred ca omul devine ~animal. Maj dintre ei, oricum. Vezi Eseu despre Orbire, de ex.
Asa ca eu prefer sa fie timp frumos in ambele sensuri, nu doresc sa testez limitele speciei
din care fara sa mi aduc aminte cand am zis DA fac parte.
Brightie, pai da, asa e frumoasa legatura, sa fie facuta din liniste. Dar sa fim seriosi, cati au parte? Sper ca la tine sa fie asa cum spui
Aici a nins o tzara.
omul devine destul de des animal…era un filosof, max scheler daca nu ma insel, care spunea ca omul e raubtier, adica animal-de-prada…
Nu m-am gândit niciodată că ne-ar lega grija, dar dacă asta ar fi, cred că aş găsi un fel de evadare. Eu cred că pe noi ne leagă într-un fel libertatea… deşi pare o alăturare de cuvinte cam forţată. Întăresc ideea, nu cred că aş putea sta lângă cineva doar din grijă, chiar şi dacă ar fi doar grija aceea protectoare, a îngrijirii cuiva neputincios. Dacă nu e iubire şi libertate (care, fireşte, se manifestă şi ca grijă de cineva), dacă aş trăi doar pentru grija zilei de mâine, cred că aş zbura eu cumva. “Mâine” nu mi se pare atât de preţios pentru a avea grija lui.
Şi cred că de fapt chiar asta îi leagă pe oameni în situaţiile de criză de care aminteai. Altfel, nu ştiu cum de şi-ar risca cineva “ziua de mâine” pentru a scoate pe altcineva din foc.
eu cred dimpotriva, ca nu libertatea ne leaga, desi e frumuoasa, uneori e de neatins, si cred ca ne leaga orice mai mult (obisnuinta, iubirea, grija, interesul…) decit libertatea….desi, da, inteleg ce spui
Doar pentru ca multi traiesc asa nu trebuie sa fie asta si realitatea noastra. Eu vreau sa ma lege iubirea dar nu o iubirea posesiva si bolnavicioasa, O iubire energizanta. Mai putin de atat nu accept.
iubirea energizanta care e incredere,devotament, daruire, ardoare, pasiune…libertate
Observ că fiecare îşi manifestă dorinţa de a fi solidar, aproape, în mod diferit. Dar nimeni nu spune: eu nu aştept nimic. Sau opusul: eu vreau luna de pe cer. Cine ar fi nebun, la urma urmei, să meargă până la extreme, până la capăt, să rişte tot din solidaritate, din dragoste, sau să nu rişte nimic? Nimeni. Toţi vrem nuanţe. Şi atunci, să nu ne mire că tot ce investim în viaţă primim îndoit până la urmă. E atât de simplu. Pentru îngrijorare primim grijă, pentru libertate, plătim preţul ei, pentru iubiri energizante primim trăiri energizante în bine, ca şi în rău… Pentru vanitate, umilinţă…
primim ceea ce investim, spui…e cum spunea Nicolae Steinhart , daruind vei redobindi.
servus…
inspirat gand, paradoxal linistitor… asa este… ingrijorarea ramîne. instinctul de conservare.
toate cele bune!
servus, multumesc …toate cele bune
pe alocuri, usor bacovian textul tau (nu m-am putut abtine sa n-o zic!). ei bine, prin rasnov (asta-i pe undeva pe langa brasov)ninge ca in luna lui decembre. primavara a pierdut o lupta. ca sa revin, cred ca prefer singuratatea. macar asa, ingrijorarea (mai mult sau mai putin meschina, egoista) ma leaga de mine insumi (suna cam pervers, dar asta e!), cred ca e o ingrijorare mai sincera decat cea a unui cuplu (cred ca aici vorbim de doua nelinisti percepute ca fiind una singura, desi ele difera prin intensitate, calitate etc.). pentru postarea asta, cam atat.
ngrijorarea (mai mult sau mai putin meschina, egoista) ma leaga de mine insumi …nu suna deloc pervers, e doar onestitate fata de sine, si cred ca e un lucru de admirat