jurnal 10-11 martie
Am avut dintotdeauna sentimentul că un om credincios îmi e superior. Un credincios (şi mă refer strict la cei cuviincioşi, nu la cei în care se afirmă un fel de vanitate spectaculară a credinţei lor, căci sunt şi de acest soi, care degrabă se bat cu pumnul în piept) mi s-a părut posesorul unui adevăr la care eu nu am putut urca…l-am privit dintotdeauna ca fiind situat pe o treaptă mai înaltă decât mă situează pe mine inteligenţa, abilităţile, experienţa de viaţă.
E 11 martie şi ninge, leneş. M-am trezit sub zgomotul zăpezii înlăturate de lopată. Am avut impresia că e o frântură de vis. Acoperişurile vecinilor sunt albe. Crengile copacilor se profilează scheletice. Cine se aştepta la o iarnă aşa lungă? Ieri şoferul de taxi, discutam noi despre iarnă, a vrut să spună la un moment dat lasă domne că e bună…apoi s-a oprit, voia să se refere la cât de bună e pentru agricultură, probabil şi-a dat seama că e doar un clişeu, că agricultura e de fapt amărâtă, viaţa la sat e grea, sigur mai grea decât la oraş…s-a gândit şi la costurile legate de încălzire, mai ales dacă stai la casă…deşi nici la bloc nu sunt ieftine…ai mei au dat sume impresionante de bani pe lemne iarna aceasta, desigur că merită, e cald, chiar foarte cald, caloriferele ard şi deseori sunt nevoit să deschid fereastra, stau în boxeri şi halat privind pe fereastră iarnaprimăvara aceasta neaşteptată. Acum un an…fix acum un an priveam diferit lucrurile…doream să ies, să plec, să mă pierd în îmbrăţişarea lumilor necunoscute. Azi sunt mai împăcat, mai diminuat poate, oricum mai prudent …trupul îşi arată uneori limitele, îţi spune până aici poţi, până aici e bine să-ţi încordezi braţele doar mintea e cutezătoare, împinge lucrurile cât mai departe, dar vocea ei nu e singura. Fac mişcări de tai chi şi ascult cc catch. Miros a Favorit, un spray care-mi aduce foarte bine aminte de anii de liceu, când era în mare vogă.
Şi ce spuneţi despre oraş ? m-a întrebat alt şofer de taxi. Am tresărit, surprins de francheţea întrebării. Am tăcut câteva clipe, m-am adunat căutând un răspuns care să sune la fel de natural ca întrebarea. Oraşul e ca oricare oraş, un oraş, un loc sau altul, străzi, chipuri, apăsarea lor, taciturn, vesel uneori, tineri, femei frumoase cum sunt peste tot, bătrâni, copii, maşini, magazine, ziare, cafenele, biserici, apatie, afişe, blocuri de 10 sau 4 etaje, maşina poliţiei care străbate noaptea, bulevarde cu borduri înalte, ridicole, cofetării, parcuri…un loc ca oricare altul, în care te naşti şi mori, şi între aceste două limite e viaţa ta pulsând ca o inimă sângele subţire şi cald al timpului.
Cred că sunt incapabil de revoltă. Mă privesc cu detaşare şi simpatie. Mă simt un profesionist al lentorii.
eu votez cu Evergreen la roblogfest
Îmi dau seama uneori că trecutul e adeseori mai frumos decât orice. Îmi place să-l privesc. Ireal, impalpabil, dulce-amar. În ordinea memoriei nimic nu se pierde cu adevărat. Totul e prezent, oricând, mereu şi mereu, până la capăt.
Apropos de trecut: se spune ca nostalgia e senzatia ca lucrurile nu erau [in trecut] chiar asa insuportabile cum pareau
)
bine intuit, bine spus
ce fular dragutz
;;)
foarte dragut
cu mine?????
da, cu blogul tau de fapt