frivolităţi
24 martie
Din grădină, acolo unde ai mei au instalat acum câţiva ani un fel de chioşc (să-l numesc astfel), două canapele, o masă, scaune – ideal pentru a juca table sau rummy, vara, ori pentru lecturi şi somn de amiază – pot observa în voie o mică porţiune din Dunăre. Fluviul se întinde, argintiu şi calm, prin decupajul caselor, prin osatura ramurilor, impasibil şi frumos.
Am privit câteva minute mugurii unui cais tânăr. E foarte posibil ca în câteva zile să izbucnească. Foarte curând se vor deda, vorba lui Ion Barbu, floralului, risipei. Până la urmă, îmi spun, viaţa merge mai departe, cumva neabătut, stăruitor şi umil.
Stau trântit pe o canapea, privesc cerul, cu norii lui imobili, şi vorbesc la telefon. Pufăi un nanotek. E răcoare, dar plăcut. Câinele latră. Nişte vrăbii se ceartă într-un copac. Simt în nări fum de lemne arse în sobe, din coşuri. Cu toate acestea aş vrea să merg o zi întreagă cu metroul, din staţie în staţie, doar să privesc spectacolul uman. Sunt o vietate ambiguă, cu porniri contrare ce reuşesc până la urmă să se echilibreze, atunci când reuşesc. Îmi plac dealurile verzi tot la fel de mult cât îmi plac bulevardele şi cafenelele.
Săptămâna trecută am spart din greşeală o sticlă de Bordeaux luată de la Cora. Eram foarte bucuros că, în sfârşit, mă voi consacra celebrului vin. Când am deschis frigiderul sticla a picat, s-a spart destul de elegant însă, fără cioburi. Doar un singur pahar am reuşit să degust. Mi-a făcut o impresie bună. Un roşu sec din 2005, accesibil ca preţ, şi vigorant, foarte interesant.
Săptămânile acestea am ascultat foarte mult radio. Romantic FM. Vreau să spun că am ascultat numai melodii foarte plăcute. Cumva, toate aceste sunete uşoare, fără stridenţe, melodioase, alunecoase, amoroase, sunt terapeutice, te îmbunează, te îmblânzesc, te fac să te simţi bine, chiar dacă acest bine e uşor difuz.
Săptămâna trecută aşteptam pe un fotoliu, în holul unei instituţii. Şi lângă mine, alături de mama sa, se juca o fetiţă. Cred că avea 3 anişori. Era un copil atât de frumos. Pentru o clipă am simţit o strângere de inimă. Adevărul e că ăştia micii te topesc. Aş fi vrut să o ţin şi eu puţin în braţe, să mă joc cu ea. M-a întristat şi m-a bucurat, în acelaşi timp. Probabil că nu o să fiu niciodată tată. E târziu pentru mine. Nici nu cred că am vocaţie de tată. Dacă am avut-o, cândva, s-a pierdut. Doar că uneori mă opresc să observ un copil care se joacă sau stă în braţele părinţilor, bosumflat sau vesel sau adormit. Trebuie să fie ceva cu totul special, acolo…
Seara adorm citind din romanul acesta, Ziua independenţei. Citesc foarte leneş. O pagină, două, pe zi, fără grabă, urmărind cursul naraţiunii, imaginile, încercând să vizualizez împrejurimile, personajele lui Richard Ford.
Ieri m-am plimbat îndelung pe străzile oraşului, cunoscute. Am colindat unu sau două magazine de haine, aceleaşi, cunoscute. Aproape că ştiu fiecare cămaşă şi sacou aşezate pe umeraşe, fiecare pereche de pantofi cu talpă rigidă. Fetele se îmbracă frumos sau, dimpotrivă, deloc inspirat. Am văzut o pereche de cizmuliţe roz, purtate pe un pantalon negru, elastic, strâns, care scurtau şi mai mult picioarele şi aşa scurte. Dar şi glezne elegante, în ciorap şi pantof subţire, frumos.
Săptămâna trecută, prin Mall. Recunosc că e interesant. Am însoţit-o pe x şi am admirat şi eu bluze sau rochiţe uşoare, florale, cizme de piele întoarsă, mi-am dat cu părerea, am privit în voie şi discret câteva reprezentante cheltuindu-şi cu maximă încredere banii, nonşalante, neînsoţite, căutând pentru ele, într-un acces suav egoist, comparându-se din scurte cuprinzătoare priviri, căutând culori, armonii, relaxate, cu o evidentă şi graţioasă plăcere a probării. E jocul lor, mi-am zis. Un joc în care noi nu suntem foarte importanţi, doar necesari, noi şi privirile noastre admirative, stăruind pe gambe, haine, braţe, insolente, nerăbdătoare, şi peste care ele plutesc, efectiv, impasibile.
La Zara man am observat şi eu un tip, cu un sacou subţire, puţin lucios, la cămaşă, în blugi. Mi s-a părut îmbrăcat cu gust. Se plimba liniştit. Mi-am cumpărat un tricou, negru, cu anchior. Iar x mi-a cumpărat un sacou deschis la culoare, uşor cambrat. În ciuda argumentaţiei mele privind criza, minimalismul necesar. Dar nu am protestat prea vehement, recunosc. Nu de alta dar îmi e destul de greu să găsesc o linie vestimentară mai potrivită stării de acum. Să fii ok fără să pari frivol sau rigid sau ponosit. Am constatat cu surprindere că preţurile sunt destul de agreabile, comparativ cu ce poţi găsi la mine în magazine.
M-am tuns şi, spre surprinderea mea, nu mai am atâtea fire de păr albe, cum aveam în urmă cu un an. Am constatat şi că am o uşoară burtică, consecinţă a unui sedentarism asumat şi pe care am de gând să-l desăvârşesc tot anul acesta. Abia la anul îmi voi căuta un job serios. Până atunci mă dedic observaţiilor de tot felul.
Foarte tentanta imaginea aia din gradina… Mi s-a facut dor de acasa.
si eu ascult romantic fm – fresh
ma bucur…eu unul sunt deja fan
Stii unde tot aud romantic fm? In libraria Eminescu… La inceput nu stiam ce e, nimerisem de fiecare data doar muzica, fara promo, si ma gandeam ia uite, dom’le, sunt locuri unde mai auzi muzica buna. Apoi am aflat ca era radio. Reconfortant…
intr-adevar,fara reclame, deloc, chiar ca reconfortant
ascultam si eu pe vremuri romanticul, aveau muzica buna, intr-adevar, dar ma stresau in schimb unii dintre cei de la pupitru, nu ca n-ar fi fost profi (de la profesionisti), ci fiindca imi pareau la fel de profani ca toti ceilalti. asa ca mai bine no radio
eu ascult via net, sa stii ca nu apar deloc cei de la pupitru, nici stiri, nici nimic, doar muzica
super, nu stiam, oare pe ce planeta sunt?
Eu ascult de peste 10 ani Romanticul; pe net ascult varianta extra. Sa facem un club, asociat cu cel al bautorilor de cafea