Am văzut aseară Crazy heart, un film bun, chiar bun. Muzică, dragoste, slăbiciune, bătrâneţe şi singurătate.

Am scris de multe ori despre singurătate. Adeseori m-am descoperit atins de patetism. E dificil să te fereşti de patetism în cercul singurătăţii. Şi nici nu văd de ce ai poza, de ce ai face mereu pe eroul. Uneori poate că măsura noastră o dau tocmai slăbiciunile noastre.

Îmi aminteam aseară de zilele în care eram în spital, în vara trecută. Mă gândeam atunci pe cine mă pot efectiv baza în afară de ai mei, pentru cine sunt important, pentru cine contez. Nu am ajuns la o concluzie prea plăcută. Au fost zile, nenumărate, în care am simţit în jurul meu un fel de gol. Îi priveam pe colegii de salon la care veneau soţiile, copiii. Priveam complicitatea lor tandră, de mamifere legate, solidare. Felul în care erau mângâiaţi astfel. Săptămâni la rând, şi multe, am reţinut ca pe ceva de preţ singurele mângâieri de care am avut parte atunci când aveam un acces de febră, venite din partea unei femei necunoscute, o asistentă ai cărei ochi abia îi puteam vedea. Mi-a mângâiat braţul, pieptul, fruntea, cald, calm, foarte uman, aşa cum numai o femeie ştie să facă asta, liniştindu-mă. Dar au fost singurele. În faţa alor mei simţeam nevoia să par tare, sigur pe sine. În zilele acelea cred că am înţeles mai bine decât oricând cum e singurătatea, deşi nu eram cu totul lipsit de experienţa ei.

Şi acum, seara, înainte de a dormi, am un fel de recul, de anxietate. Simt acel gol din jur. Au fost multe clipe în care i-am înţeles atât de bine pe cei ce cresc pisici sau câini. Pe Z, de exemplu, care-mi spunea cu câtă dragoste o alintă motanul ei. Şi noi suntem nişte animăluţe. Ne creştem unii pe alţii, ne alintăm, ne mângâiem, ne enervăm din nimic, dar căutăm privirea şi atingerile celuilalt, liniştea lor. Adormim cu botul în blana celuilalt.

Sigur, e bună experienţa singurătăţii. Le-aş recomanda-o celor tineri, oricând. Uneori se grăbesc, aşa cum am făcut-o şi eu cândva. Nu sunt pregătiţi pentru viaţa de cuplu şi intră în mecanismele ei prea devreme, nu-i înţeleg virtuţile şi exigenţele şi riscurile. De aceea multe experienţe eşuează. Diferenţa o ştii totdeauna la capătul unor erori, mai târziu, când aproape că nici nu mai crezi în ceva.