Demult nu am mai citit o carte fără pauze şi strâmbat din nas. Inteligent şi inedit etajată (la mansardă aflăm o succesiune de eseuri, apoi două monologuri paralele, fragmentate, tip jurnal – al Scriitorului vârsnic şi cel al Dactilograficistei lui tinere şi frumoase), naraţiunea te ţine-n corzile ei captiv, până la final. Până la urmă e o carte despre bătrâneţe şi singurătate, o carte despre confruntare şi limite (Anya, Senor, Alan), despre imposibilitatea dragostei şi a relaţiilor, despre această lume care ne poartă cu ea în somnolenţa ei confuză şi neobosită.  Un veritabil alchimist, J.M.Coetzee.

6 Responses to “Jurnalul unui an prost”

1. dana says:

   19 February 2010 at 08:16

   oooo! aceasta chiar este o cronica! de fapt un inceput de cronica…

   Reply
   • sorin says:

     19 February 2010 at 09:41

     deci progresez, nu?

     Reply
     • Cristina says:

       20 February 2010 at 19:49

       auzisem undeva că ajung critici cei care nu ştiu să scrie;)

       Reply
       • sorin says:

         21 February 2010 at 05:17

         stiu expresia (criticii ar fi niste scriitori ratati), doar ca am cunoscut critici ce scriu, cind o fac, remarcabil: Livius Ciocarlie, Eugen Simion – ca sa dau doua exemple

         Reply
2. Elza says:

   19 February 2010 at 14:20

   o carte despre bătrâneţe şi singurătate… cine ar scrie asa ceva ?!?
   doar unul ce a avut un an prost…

   Reply
   • sorin says:

     20 February 2010 at 13:14

     dar ce bine se scrie in anii prosti

     Reply