despre ordinea exterioară a lucrurilor
Iau o înghiţitură de cafea. Cu eurovita multiminerale şi liv 52. Şi mă gândesc ce succesiune de consoane ar putea reda zgomotul zăpezii căzând de pe acoperişuri, dimineaţa la 6 ? Poate asta: jjjjj vuuuh r dmm. Destul de înfiorător.
Se pare că dorm destul de agitat, că mă rotesc în somn, în mod repetat – observ asta după felul în care arată aşternuturile: vraişte. Dar nu am acces la existenţa mea onirică. Nu prea am memoria viselor. Rareori reţin câte ceva. Iar tot haosul acesta, cum se explică ? Sunt oameni ce dorm frumos, aşternuturile lor le poţi netezi uşor după ce se trezesc. Somnul lor e linişte şi ordine. Patul meu arată ca o căpiţă de fân devastată. Nu-mi convine deloc imaginea aceasta matinală a dezordinii, a timpului acesta oniric, inconştient. În fiecare dimineaţă, până se răceşte cafeaua, aerisesc şi aranjez patul. Îmi place ordinea. O recâştig încet, prin gesturile acestea aproape ritualice, mărunte. E vorba de ordinea exterioară a lucrurilor.Ca şi cum doar ea ar putea chema şi ordinea interioară.
Ordinea interioară. Ce o aduce? Claritatea opţiunilor de viaţă? Să ştii că vrei şi că trebuie să faci una sau alta. Să ştii că simţi asta şi asta. Claritatea relaţiilor cu ceilalţi. Cu propriile valori. Împăcarea cu sine. Stima de sine. Încrederea în sine. Adică tot ceea ce este mai fragil şi mai impalpabil din lume. E adevărat că poţi aşeza obiectele la locul lor. Poţi netezi pledul, cu palma, şi aranja perna, şi chiti cărţile, frumos, pe noptieră. Poţi face o mulţime de gesturi care să aşeze lumea ta exterioară sub învelişul ordinii. Dar nu poţi face acelaşi lucru, aceleaşi gesturi simple şi-n ordinea sentimentelor, trăirilor, emoţiilor, instinctelor, îndoielilor. În ordinea aceasta intimă şi stranie.
Zăpezile se topesc. Cerul, cenuşiu. Am adormit citind câteva pagini din Autoportretul lui Haruki Murakami. Descrie lent, simplu, metodic, exact ca alergarea unui maratonist. Îl citesc ca să învăţ ceva. Vreau să învăţ să descriu lumea. Lumea aceasta care se roteşte în fiecare dimineaţă, la cafea, pe lăbuţele ei de hamster.
E adevărat că structura mea e de sprinter: uneori aş ţâşni din pluton, m-aş epuiza într-un salt teribil, sălbatic şi spectaculos. Sunt un tip fragmentar. Însă doar tipii de sistem ajung la un final. Ei construiesc, sub alergarea lor de maratonişti, o glorie adevărată, calmă.
Tags: haruki murakami
eu imi amintesc aproape toate visele. mi se intampla uneori sa visez ceva si nu stiu precis dc ma trezesc sau dc visez in continuare dar ma straduiesc sa retin un fragment din ce am visat convinsa ca e plin de sens si dimineata o sa ma pot psihanaliza si deveni o persoana mai buna
uneori raman numai cu fragmentul.
din visul de azi noapte am ramas cu mine intrebandu-ma, dupa o scena in care cineva ma respinsese-scena nu mi-o amintesc, am doar senzatia ca asta fusese – de ce oamenii nu ma plac si vor prin preajma lor cand e evident ca eu stiu ce e mai bine pentru ei. intrebam in engleza, dar gresit gramatical. eu vorbind engleza gresit e un motiv care tot apare in visele mele ;D
am impresia uneori ca noptile mele, somnul, sunt/ e un fel de.. instrument de obiectivizare a intamplarilor si gandurilor din timpul zilei. intra acolo tot ce am trait, cu perspectiva mea subiectiva, si iese cum … a fost in realitate. cuvinte frumoase pe care le-am spus si de care m-am entuziasmat si cand ma trezesc dimineata imi dau seama ca am visat repetitiile, anacoluturile si golul de dincolo de cuvinte, complimente care mi s-au facut si de care m-am bucurat si dimineata realizez ca nu sunt ca in complimentele alea, convingerea mea ca vreau sa ajut oamenii si dimineata realiezez ca … imi cam place sa ma bag peste tot si as vrea sa si primesc o medalie pentru asta dc s-ar putea
intr-o zi m-am gandit ca as vrea sa-mi fac un tricou pe care sa scrie save sacco and vanzetti cu o poza care imi place si noaptea am visat ca mi se cerea sa merg la protest si spuneam ca am un tricou, asta nu ma angajeaza cu nimic. asta cu angajatul s-a dovedit dimineata a fi un fragment ironic din cum am devenit huligan
alteori am impresia ca totul trece pur si simplu prin filtrul paranoiei mele, cineva la serviciu imi spune ca am facut o traducere foarte buna si apoi visez persoana respectiva impartind tuturor pe strada fluturasi pe care scrie ca traducerea era foarte buna
pe mine nu ma deranjeaza cu nimic dezordinea exterioara dar o iau razna dc nu cataloghez si arhivez orice sentiment si gand si spaima, dc nu-l urmaresc pana in copilarie si nu-l explic si intorc pe toate fetele pana nu mai ramane nimic de spus despre el
dar cum poti cataloga natura volatila a sentimentelor? dar a spaimelor?
ii ziceam aseara lui D: “lesen ist schön”. mi se facuse in sfarsit mila de una din carticelele abandonate (neglijate) pe noptiera si ii citisem cu foame primul capitol.
dup-aia mi-am reamintit cu o oarecare amaraciune ca am o alta carte mai importanta de citit (regulile de circulatie rutiera) si ca nu-mi tihneste sa ma apuc de altceva pana nu ma inscriu, dau si trec examenul de teorie.
fiindca stau ceva mai bine la capitolul chestionare, o sa-mi ofer totusi, asa, ca pe-o recompensa, carticica pe care am inceput-o aseara.
lesen ist schon…adica las-o mai moale? schon inseamna ”bine”, nu? muama, ce bun sunt la germana…datorita tie, normal
a citi este frumos
O, ce final frumos. Excelent.
multumesc, Rares
Eu sunt de părere că ajung cu toţii la final; doar să nu se oprească
daca tu spui…
Dacă eşti un tip fragmentar, ţâşneşte din pluton după fiecare bucată din tine. Plutonul tău e locul în care simţi că te aduni tu. Asta contează. Iar tipul de sistem n-are decât să-şi urmeze maratonul său. Nu suntem toţi eroi.
Iar ordinea ta interioară poate că e aia: jjjjj vuuuh r dmm. N-aş spune însă: “destul de înfiorător”. Mai degrabă, că e nevoie de ceva curaj să cazi de pe acoperişuri. E-adevărat că de cele mai multe ori rotit şi de fiecare dată în pat.
Ordinea interioară este intimă şi stranie. Nu poţi să te pui în ordine, chiar dacă îţi propui tu s-o faci lucid, logic şi cu metodă. Eu dorm foarte frumos şi patul meu arată ordonat când mă trezesc. Dar asta nu înseamnă că reuşesc mereu să mă chitesc înăuntru. Sunt un puzzle, asta mi-e condiţia. Mi-o asum şi gata, fără să mai încerc să schimb nimic, să mă ordonez în vreun fel. Poate că de-asta mi-e bine doar cu mine, uneori. (Bunăoară, cum i-ai spune celui de lângă tine, cu toată sinceritatea, sperând că vei fi înţeles: ştii că uneori mi-e foarte dor de tine, dar alteori nu mă gândesc deloc la tine şi la nimeni altcineva, de fapt.) Pentru că eu îmi intuiesc mai bine bucăţile mele decât celălalt. E foarte frumos să simţi că te mai poate aduna şi altcineva, în afară de tine când simţi că te risipeşti. Uneori ţi se întâmplă şi atunci te simţi al naibii de norocos. Însă, de cele mai multe ori, e doar aşa cum zice Tracy Chapman: Matters of the Heart.
E foarte frumos să simţi că te mai poate aduna şi altcineva, în afară de tine când simţi că te risipeşti.Consimt
mai gemi in somn din cauza de febra musculara? ;;)
ah, asta e o obraznicie fara seaman
recunosti, nu?