bloguri de cafea
Dimineaţa. La cafea. Survolez bloguri. Vocile voastre familiare. Chipurile ştiute. Sau neştiute. Cuvintele. Stările. Mişcările sufletului. Voi, acolo, în lumile voastre entuziaste, stinghere, nervoase, triste, melancolice, diferite. Filmele pe care le vedeţi. Cărţile pe care le citiţi. Poemele. Iubirile. Pierdute sau prezente. Tânguirile. Revoltele. Silabisirile inimii. Spectaculozitatea stingheră a subiectivităţii. Eul cel moale şi strălucitor ieşind puţin precum corniţele melcului. Ne citim. Ştim câte ceva, zi de zi, despre celălalt. Fără a şti marele lucru al vieţii, ştim sau intuim micul lucru al intimităţii, freamătul de o clipă, zgomotul de paşi desculţi ce-l face inima urcând-coborând scările dimineaţa, la cafea.
De cele mai multe ori nu comentez nimic. Doar citesc. Aşa cum păţesc şi eu. Doar ne citim. Vorbim în gând.
M-am întrebat mult timp de ce îi plac atât povestirile lui J.D. Salinger. Toată lumea iubeşte romanul, ceea ce e normal. Dar ei îi place mai mult volumul acesta cu coperţi galbene pe care mi l-a şi dăruit anul trecut. Nouă povestiri. L-am citit până la jumătate. Mă gândesc că pentru fiecare o carte are totuşi un sunet diferit. Pentru ea acest volum înseamnă ceva ce mie îmi rămâne, pe moment, interzis într-un mod misterios. Am tot reluat cartea. Am redeschis-o mai mereu. Chiar şi acum, la cafea, e lângă mine. Citesc fragmentar. Urmez, cât pot, vocile personajelor. Caut acel mister la care ea a ajuns şi eu nu.
M-am uitat pe vechile sau noile mele texte. Scrisul mi se pare un lucru din ce în ce mai greu. Să te exprimi. Să exprimi lumea ta. În felul tău. Ca şi cum ar conta.
Aseară am mai citit câteva pagini din Rimele lui Amos Oz. Felul acela fascinant în care taci şi priveşti lumea, în detaliile ei, în posibilităţile ei de necuprins, fantazând şi contabilizându-i detaliile, ca într-un poem subrealist.
Ascultând Ray Brown & Ulf Wakenius, Summertime. Deschid fereastra şi las aerul rece, incredibil de rece, să intre în camera mea.
Până la urmă, felul acela simplu în care te exprimi e totul.
asa este, indiscutabil
Îţi întâlnesc lumea de fiecare dată când te citesc.
Textul tău e ca o încăpere în care intru şi mă aşez oriunde ca şi cum aş fi de-a casei.
Ceea ce mi se pare fascinant este cum reuşeşti să-mi dai sentimentul că fac parte din lumea ta. O faci fără a mă striga pe nume, fără a mă întâmpina; o faci în tăcere, scriind.
si eu iţi întâlnesc lumea de fiecare dată când te citesc.
Buna, am facut si eu un blog