rulaj
decembrie 2007
Tocmai am terminat de citit, deşi cam în fugă, trântit pe canapeaua mea portocalie, un roman francez, Visătorii, de Gilbert Adair.
Surâsul ei moale, stingher e plăcut totuşi, dar nu mă hrăneşte prea mult. Desigur aşteaptă ce aştept şi eu şi încă 2 milioane de fiinţe bezmetice şi rătăcite în propria noapte polară: dragoste.
decembrie 2008
acum trebuie să spăl vasele rămase de ieri în chiuvetă. Cel mai mult mi-ar plăcea să fac o croazieră de câteva săptămâni pe mare. să vină moşul şi să zică: băi, fraiere, uite un bilet super, pleci. Uau, ar fi un moş adevărat
mă întrebam zilele astea stând în cadă dacă mai pot învăţa dacă mai e posibil asta să mă aşez temeinic asupra unui lucru şi ce puii mei fac? stagnez de ce nu mă perfecţionez profesional? sau cultural cumva ar trebui să-mi fac un program ceva de lucru cu mine
decembrie, a.c.
Sunt îngrozitor de leneş. Evit marile responsabilităţi: să creşti un copil, să faci carieră sau ceva important. Îi privesc pe cei ce fac aceste lucruri cu detaşare. Suntem, totuşi, specii diferite. Probabil că îi respect, dar nu sunt sigur. Mi-ar fi plăcut să fiu medic. Mi-am ratat vocaţia descoperită abia după ce am absolvit filosofia. Are dreptate Pascal: omul e un ghem.
Dacă mă gândesc la viitor mi se face, brusc, somn. Din cauza presiunii. Viitorul e ceva care cere mereu ceva: încordare, atenţie, preocupare, responsabilitate. Mi-ar plăcea să fie doar un prezent continuu. O zi de duminică, fără capăt. Adică lentoare.
Mă uitam aseară prin vechile notaţii. Zilele au curs, nestăvilit. Am adormit citind a treia povestire din Nocturnele lui Kazuo Ishiguro.
Mă simt totuşi puternic. Corpul meu învăluie ca o sferă un trup ce-şi regăseşte vigoarea. Stau închis în sfera lui de senzaţii şi gânduri, de inefabile, de rulaj lent între trecut şi prezent. Viitorul e o iluzie alertă.
ei, savurezi prezentul – yummy!
cind e cazul, da
tie ti se face somn? mie mi se face negru. nu stiu de ce, nu reusesc niciodata sa-mi inchipui viitorul. posibilitatile care ar putea fi, dorintele pe care le-as putea avea… poate dintr-un fel de superstitie care m-a invatat faptul ca orice viziune pe care as incerca s-o transform in realitate pana la urma se dovedeste a fi cu totul altceva
viitorul e si asa, uneori, sub ceea ce asteptam…
Cioran zicea: este infinit mai mult simt metafizic intr-un om lenes decat intr-unul activ. asa ca si lenea asta are calitatile ei
indiscutabil ca are virtutile sale
“Desigur aşteaptă ce aştept şi eu şi încă 2 milioane de fiinţe bezmetice şi rătăcite în propria noapte polară: dragoste”. Superbă imaginea singurătăţii reci.
Omul e mai mult un ghem decât o trestie gânditoare.
Prezentul continuu este curgere uneori lentă, alteori învolburată. Îmi place imaginea acvatică a timpului – râul care poartă aluviunile trecutului, curgerea sa prezentă spre un ocean sau mare. Deci viitorul este adânc, nu-i de mirare că de foarte multe ori, lenea bălteşte în noi.
un ghem de contradictii, zicea Pascal…imaginea activa a timpului – interesant spus
trebuie sa fiu foarte curajos sa-ti fie lene, zau.
lenea pretinde un anume eroism, asa e
Şi ziceai că tu nu ţii un jurnal?
sunt notatii, nedatate precis, un pseudo-jurnal de stari, imagini…
Probabil ca nici nu e necesar un jurnal strict ci consemnarea unor momente, trairi, ganduri pe care noi le consideram speciale. Asta daca nu ni se intampla in fiecare zi ceva special
.
un jurnal strict ar consemna chestiuni chiar banale…in fiecare zi nu, asta e si farmecul…nu-i asa?
“Viitorul e o iluzie alertă.” Daca stau sa ma gandesc, pentru mine trecutul este un cersetor, prezentul o ruda declarata, iar viitorul un necunoscut imbracat pestrit.