qweruio
22-23 decembrie
După ce am vărsat apă pe laptop, din neatenţie, trei zile nu a bătut din 7 taste: Q,W,E, R,U,I,O. Restul mergeau la fel de bine ca înainte, doar că fără vocale nimic nu se leagă. Degeaba am încercat remedii naturiste gen uscatul cu foenul. Până la urmă a trebuit să-l duc la service să-i schimbe tastatura. Alţi bani, altă distracţie.
M-am ataşat de acest laptop într-un fel straniu. În el e o întreagă lume pe care o simt cel mai aproape: filmele mele, muzica mea, fotografiile, textele mele. Laptopul e un fel de insulă.
Mă amuz amintindu-mi de laptopul unui tip: pe desktop are şi acum fotografia unei tipe voluptoase, cu sânii mari, dezgoliţi, ofensivi, într-o poziţie mai mult decât explicită. Acelaşi desktop e plin de fel şi fel de fişiere şi scurtături, obositor ca o vitrină de magazin universal. Desktopul meu e simplu, auster, albastru. Ikonurile sunt ordonate în stânga, cât mai puţine.
Tipele gen leoaică sexoasă nu m-au interesat niciodată. Sânii ar trebui să stea la locul lor, abia să le ghiceşti contururile. Am văzut nu de mult o tipă cu un decolteu larg, cu sânii cambraţi în faţă, în evidenţă, opulenţi. Intenţionat o făcea. Apoi se va mira că e tot singură şi neînţeleasă şi că nici un bărbat nu o va iubi înainte de a o dori. Dar nu mai apuci să-i vezi nici ochii, nici expresia chipului care e a sufletului odată ce te hipnotizează aceşti sâni mari, ’’traşi’’ în faţă, daţi pe vizibil, ca un fel de scut senzual.
Acum mulţi ani aveam maşină de scris, mecanică. Uneori mai visez braţele acelea metalice bătând ritmic, adâncind literele în corpul inocent al colii. Tastele laptopului au o silenţiozitate de gheişă.
Am privit o fată care se aşezase obosită, pe un scaun. Privea în gol. Purta un flanel pe gât. Nu era foarte frumoasă. Era ok, drăguţă. Dar ochii ei trişti o făceau, atunci, frumoasă, aparte. Pur şi simplu te făcea să te apropii şi să cauţi să o amuzi, să o protejezi cumva.
Filme, zilele acestea: Scoop. Îmi plac filmele cu (de) Woody Allen. Dar pe acesta nu-l găsesc prea reuşit. Sideway. Un film interesant, bine jucat. Dar previzibil. Red Cliff (Chi bi). Frumos, spectaculos. Şi Avatar, de care am zis că mi-a plăcut. Deşi povestea e clişeistică. De fapt cred că şi regizorii ştiu ce e clişeistic sau nu. Opoziţia bine-rău, cu victoria finală a binelui, prinde la public, umple sălile. Un film problematizant, ieşit din clişee, se poate îndepărta de comercial. Oamenii plătesc ca să vadă o poveste frumoasă şi emoţionantă, spectaculoasă în desfăşurarea ei scenică dar simplă în semnificaţii.
Am împodobit bradul. E mic. Aşezat într-un colţ al camerei. Globuri argintii. Şi două mai colore. Fără instalaţie. Am încercat să o repar. Avea un fir desprins. Trebuia să fie simplu. Nu am reuşit. Sper să îi placă lui G, care vine mâine, acest minibrad uşor auster.
Aş minţi să spun că sunt traversat de vreo efuziune a sărbătorilor de iarnă. Nu sunt. Ceva s-a schimbat, fundamental … O anumită ordine a lucrurilor ştiute s-a destrămat, şi asta definitiv. Nu mă mai pot întoarce la cel care eram acum 2 ani, când căutam în pieţe brad, făceam cumpărături peste cumpărături, cadouri, şi ne bucuram de atmosfera aceea caldă, confortabilă, în care instalaţia lumina din beculeţele ei albastre, clip-clip-clip până după anul nou. Nici dacă aş vrea, nu aş reuşi.
Colindele nu-mi spun nimic. Nu mă emoţionează. Oamenii care se înghesuie prin magazine mă obosesc. Ne obosim reciproc. Parcă trăim cu toţii o angoasă a căutării cu orice preţ a bucuriei, sau aşa am impresia. Pe străzi e doar vânzoleală, nervi din cauza alunecuşului şi nămeţilor de pe trotuare şi a preţurilor.
Bieţii vânzători de sorcove, aşteptând în picioare, în ger. Bând uneori o cafea în pahare de plastic. Sorcovele au culori palide, de hârtie.
Doamna din piaţă, de la care iau mere galbene. Ne-am urat sărbători fericite. A sunat cald şi simplu.
Brânza e în continuare foarte scumpă. Sau aşa mi se pare. Am gustat vreo 4 feluri până să aleg ceva.
Ieri am căutat cadouri pentru toţi. Azi îmi caut cadou pentru mine. Mi-am pus la dispoziţie această zi în care să fac asta.
Foc. Recitesc ultima parte a Jurnalului lui Anais Nin. Câteva pagini, seara, înainte de somn. Prima dată l-am citit imediat după Henry şi June, dar mult prea în fugă, superficial. Pendularea ei alertă, ameţitoare între Rank, Miller, Hugh.
Mi-ai reamintit, printre altele, că îmi place să-mi fac singură cadouri.
O să-mi rezerv şi eu o zi pentru asta…
in opinia mea faci foarte foarte bine, Andreea
Si eu m-am ,,distrat” cu reinstalarea Windows-ului care a costat o caruta de bani:D.Dar tot mi-au mai ramas de ceva daruri pentru cei dragi.
Iti citeam parerea despre fetele astea care isi expun parti ale corpului.Nu cred ca se plange vreuna ca nu e iubita. Pentru ca nu cred ca isi doresc asta de fapt. Altfel nu s-ar vestimenta asa. Cred ca vor multe cadouri mai ales acum in toiul iernii si cu siguranta se gasesc multi Mosi care sa le indeplineasca poftele. Craciuni, desigur:p.
Sarbatori fericite, Sorin!
Sarbatori fericite,Anielle
Sarbatori Fericite !
Sarbatori Fericite
Huuuug si sarbatori fericite!
sarbatori fericite, evergreen
la multi ani! sa fie un 2010 plin de inspiratie si experiente pe masura