himerice
Mă gândeam aseară, fără chef de a citi ceva, cu lampa stinsă, foindu-mă prin pat, cât de ciudat e uneori totul, ritmurile acestea diferite ale unei vieţi, faliile ce se adâncesc zi după zi, şi care despart vârstele, fragmentează timpul tău personal, ca şi cum ai fi construit din fascicule, din continente ce plutesc neştiut pe suprafeţele lichide ale unei planete îndepărtate.
În urmă cu doi trei ani eram prins într-o cu totul altă viaţă. Nu a trecut suficient de mult timp de atunci, ca să uit, dar a trecut suficient de mult ca să mi se pară totuşi îndepărtată, diferită de cea de acum, ca un chip pe jumătate străin, pe jumătate familiar, văzut în oglindă. Nu aveam senzaţia asta de boxer mediocru părăsind ringul după ce a fost numărat până la zece. Nici oboseala, dar nici liniştea asta interioară, uşor amară, ca şi cum aş şti că puţine lucruri mai au sens, că puţine lucruri merită. Şi printre ele nu ştiu dacă se numără scrisul, nici dragostea, căci pot fi doar himerice puţin mai complicate, puţin mai ardente decât altele.
Nu mai am aproape nimic din viaţa de atunci …Vasele de ceramică, tablourile, cărţile, fotografiile, strânse în cutii de carton, le-am adus la mama. Viaţa de atunci s-a stins, zi după zi. În locul ei e o altă viaţă, un fel de ecou al unei vieţi în care nu mai sunt, în care am fost.
Scrisul nu m-a salvat, aşa cum credeam eu că salvează scrisul. Că te face mai bun, mai profund, mai uman, mai puternic. Te face pe naibii mai puternic. Scriu ca şi cum ar conta. Dar ştiu că nu contează, că scrisul se pierde, şi el, în şirul micilor iluzii umane.
Cand simti ca ce e in jurul tau nu te mai incape, e bine sa pleci o vreme. Locuri noi, oameni noi, senzatii noi, preferabil pe un mal de ocean.
ai foarte multa dreptate…
Mi-ai adus de aminte de o cafea cu lapte:
“scriu si lumea uita ce-am scris”.
Poate atunci cand pare ca nu conteaza, avem noi ochii inchisi si nu vedem atomul ala de importanta, nu stiu, poate totusi conteaza.
Cu zambet, cu zapada ( se pare ) si cu suflet.
deci la tine ninge…
Eu simt ca pe data ce astern in scris ideile care ma apasa, acestea isi mai pierd din tarie, reusesc sa ma debarasez intr-o mica masura si sa le privesc diferit, isi gasesc altfel ordinea si intelesul. Probabil ca da, e o mica iluzie omeneasca, dar o eliberarea necesara. Si daca as avea si darul tau frumos de a scrie…
dar ai darul tau frumos de a scrie, anielle
“te face pe naibii”
) lasati, scrieti in continuare. cred ca o groaza de omi au simtit zadarnicia scrisului, si cu toate astea… mai, e vorba de urme! lasi urme, e destul de important.
iti place h murakami? eu tin minte ca m-am apucat de el si i-am citit cateva carti asa repede-repede [era sa ma dea afara de la lucru] dar acum n-as mai sti sa spun care personaj din ce volum este. a fost un fel de “one week stand”
altfel, mie de la o zi la alta aproape ca mi se pare totul indepartat… un fel de irealitate, nu stiu cum sa zic. dar nu e neaparat nasol, traiesc mai bine momentul. mnah, hai ca termin cu aburelile, sambata faina sa ai.
un fel de irealitate, da…simbata faina si tie, dear did
nu contează, dar ce importanţă are?
asa e
În postarea asta, empatizezi uşor cu eroul din Extinderea domeniului luptei (zic uşor, pentru că scepticismul său îmi pare mai dur):
“Scrisul nu uşurează. Scrisul descrie, delimitează. Introduce un dram de coerenţă, un strop de realism. Ne bălăcim mai departe într-o ceaţă însângerată, însă există câteva repere. Haosul a rămas la câţiva metri. Izbânda e modestă, ce-i drept.”
Tu spui că scrisul se pierde şi el, în şirul micilor iluzii umane. Că nu te face mai puternic şi că nu contează. Eu aş spune că prin scris te întâlneşti cu tine şi cu alţi oameni. Scrisul are puterea asta. Contează.
Ne bălăcim mai departe într-o ceaţă însângerată, însă există câteva repere
mi-ai adus aminte*
cred…da, cred ca ninge.
scrie pana cand scrisul te va salva, iar daca nu te va salva, continua sa scrii.
ai grija de dumneata si de ninsoare si de toate.
multumesc, voi incerca sa am grija
acum ca stii lucrurile astea, sau le intuiesti cumva, ori cazi, te pierzi, ori te tii tare.
poate ca si in cadere e un sens…de ce nu ar fi?
scrisul e o iluzie uneori, o iluzie placuta, utila
tie cred ca iti trebuie momentan o alta ocupatie sau mai multe
hai la noi de sarbatori, te punem paznic la santier
masa si casa ! prajituri! simbata si duminica liber – acestea sunt conditiile mele; ar mai fi una sau doua, dar sunt confidentiale