imposibilitatea jurnalului
Jurnalul, dacă-l scriam, ar fi consemnat mai bine detalii.
-
pe noptieră
Delaskela feat.
talking heads
sepii
-
Staypressed theme by Themocracy
Jurnalul, dacă-l scriam, ar fi consemnat mai bine detalii.
Staypressed theme by Themocracy
jurnalul – madlena cu parfumul timpului pierdut…
…si totusi prezent, sub straturi, tacut, inchis in sine
Poate ca nimic din ce uiti nu e cu adevarat important, sau poate ca unele lucruri e bine sa le uiti pentru a te putea deschide altora.
Oricare varianta ma face si pe mine sa refuz tinerea unui jurnal.De altfel recitirea unor trairi nu readuce trairea ci doar melancolia, setea fata de traire. Ca si cum un hamesit ar citi cartea de bucate.
aduce melancolia, desigur…sau furia, sau nedumerirea…
dela,tu esti un mare iubitor si admirator al femeii universale si asta nu te lasa sa fii cu o singura femeie, sa iubesti o singura femeie si poate de aceea esti singur, noua ne place sa avem macar iluzia ca suntem unice pentru un barbat.Trebuie sa recunosc in schimb ca voi barbatii iubitori de femei sunteti cei mai dulci prieteni si o companie foarte agreabila , in masura in care o femeie reuseste sa nu se indragosteasca de voi…
Violet, pot sa nu spun nimic, si sa tac?
Violeta, depinde daca a iubi o singura femeie inseamna a fi cu o singura femeie sau a fi cu acea femeie. Eu nu cred deloc ca S nu poate iubi o singura femeie. Asta nu inseamna, insa, ca o iubeste nelimitat. Si pe deplin. Depinde foarte mult si de femeie si de ce intelegem prin iubire
.
eu, din afara, spun ca ai dreptate: depinde foarte mult ce intelegem prin iubire…chiar, ce intelegem prin iubire?
Sorin, din afara, nu stiu ce e iubirea. Stiu doar ca iubirea nu exista decat in prezenta libertatii.
Eu ţin un jurnal de prin 2004: ultimul an de liceu, primul an de facultate. Şi cred că poţi fi sincer şi cred că printr-un cuvânt ales cu grijă poţi cuprinde tot ce cuvintele nu pot cuprinde… şi asta pentru că tu ştii ce ai vrut să spui, îţi aminteşti atunci când (te) citeşti tot ce credeai că ai uitat despre tine. Tu, cel de azi, îl regăseşti pe tu, cel de acum câteva zile sau cel de acum câţiva ani, şi reuşesti să retrăieşti sentimente despre care nu credeai că le mai în tine. Sau, mai bine spus, aşa e pentru mine atunci când citesc pagini mai vechi din jurnalul meu, păstrat cu grijă şi ferit de ochii celorlalţi.
prin jurnal,da, te regasesti, in aceasta succesiune de ”tu-uri” , si le retraiesti, cumva…deci ai un jurnal secret
si resemnarea are gustul ei dulce- acrisor…
o cunosc!
prietena buna imi este ea..si totusi nu e atat de clara si calculata cum o credeam…
inca mai lasa loc de framantari si ganduri incerte..
oricum ar fi..bine cu adevarat bine…nu ne va fi niciodata..
de fapt asta e singurul gand cu care chiar m-am resemnat..
in rest..
numai bine!
uneori, resemnarea, cum bine spui, nu e atit de clara si calculata cum credeai…de ce sa nu ne fie cu adevarat bine niciodata? putem sa ne resemnam cu acest gind?
Eu cred că Sorin este un mare iubitor şi admirator al femeii întregi, complete. Prefer termenul întreagă celei universale; intuiesc în ce sens l-ai ales tu, Violeta, unul metaforic, desigur. De ce nu i-aş spune eu universală, pentru că mi se pare fad, ca un detergent. Eu una, ştiu şi simt că nu intru la femeia universală. Am zarea mea.
Sorin, jurnalul dacă-l scriai, spui tu, ar fi consemnat mai bine detalii.
Cum prinzi într-o pagină, atingerea părului ei ca aripa unui fluture sau buzele calde şi umezi care se deschid uşor, pentru a şopti pe ochii sau pe tâmplele lui?
Trăirile, inefabilul, tăcerile se scriu înăuntru. În ritmul lor. Uneori îmi aud sufletul foşnind. Atunci zâmbesc mult, pentru că nu ştiu ce zi e sau ce oră. Tot ce ştiu e că-l simt vibrând în atâtea feluri. Viu. Asta e tot ceea ce contează.
Ivo, dacă spui că nu ne va fi cu adevărat bine niciodată, deja ne faci nemuritori. Sigur că o să ne plictisim teribil.
Resemnarea vine atunci când oboseşti. O ştiu şi eu prea bine, nu-mi place să vorbesc aiurea. Dar, dacă o să cauţi în tine, o să vezi că găseşti ceva acolo, care o să te facă să-ţi mai doreşti să-ţi încerci aripile alea, din dotarea personală. Ceva-ul ăla poate fi o carte, o muzică, o plimbare, o ciocolată, o cafea, vocea caldă a unui prieten sau chiar o zi de sâmbătă cu soare. Depinde doar de tine. Nu aştepta pe altcineva să vină să-ţi încerce aripile. El le are pe ale lui. Poate că i-ar plăcea să zboare cu tine.:)
sunt greu de prins, intr-o pagina, astfel de…inefabile…nu si imposibil, stim asta, avem maestrii literaturii linga noi
Am tinut in adolescenta un jurnal pe care l-am pastrat pentru mai tarziu, dar astazi am renuntat la aceasta forma materiala a amintirilor pentru ca ma bazez pe memorie. Uneori ma mira capacitatea de a retine atat de multe detalii, nu doar din povestile mele, cat si din cele ale altor oameni mai mult sau mai putin apropiati.Imi place stilul tau, continua astfel!
Zvarluga,ai dreptate!Chiar suna aiurea universala,imi vine sa rad, este foarte buna comparatia cu detergentul…detergent universal… ma bucur insa ca ai inteles ce am vrut sa zic.Numai bine!
…P d’cH !!!…
…multumesc
ce ganduri am starnit!
sunt cumva mandra de mine!
pai draga mea daca nu ne va fi bine…iti dai seama ce prolifici vom fi?!nicidecum plictisitori..
suferinta si depresiile sunt cele mai fecunde sentimente..
resemnarea isi are sursa in oboseala..aici iti dau dreptate..
daca acel cineva va vrea sa zboare cu mine..ma voi scutura si voi sti..poate( daca sunt norocoasa!) sa profit de ocazie..
dar in momentul de fata..ma bucur doar de mine..si nu mai caut nimic..iar cu gandul asta..m-am resemnat cu adevarat.
sorine..niciodata nu suntem pe deplin multumiti..si daca ajungem vreodata in punctul acela..de obicei se intampla prea tarziu!
(spuse ea, dand in cap oricarei intrezariri palide de speranta..!)
)
spuse ea, dind din cap, sceptica si sententioasa inca de mica
cred ca ai fi fost fotograful ideal, el stie sa surprinda frumusetea de dincoace si de dincolo…
), fii sincer cu ea, invat-o, fiindca ea e mica si stie inca prea putine…
admir pragmatismul tau, daca pot sa-l numesc asa; sunt (probabil) nenumarate neplaceri pe care ca orice fiinta le-ai trait, dar pe de alta parte este intr-adevar confortabila, calda, placuta o amintire frumoasa, o ramasita cat de mica si inca prezenta a iubirii ce a fost si ar fi putut in continuare sa fie…
asta se lupta micuta din rasputeri sa inteleaga (fiindca e mica, e capoasa, e departe) ca dincolo de toate iubirea neconditionata chiar si la modul ideal (in absenta ei trupeasca, in absenta vocii ei suave) este singura care ramane si care conteaza, e singura care ne sustine din foarte multe puncte de vedere… poate ea nu o arata suficient, nu este egoism, sunt alte motive (prostesti, desigur).
micuta trebuia sa inteleaga de mult, iarta-i te rog caposenia, sunt sigura ca te-a ranit cumva, dar nu a fost pura intentie, a fost altceva, mai degraba o falsa senzatie de pierdere a unui punct de sprijin… micutei i-ar placea sa iti simta din cand in cand caldura, oricand si oriunde ar fi posibila, disponibila… i-ar face bine… micuta te invaluie acum cu toata iubirea ei (si spera sa nu devina prea siropoasa cu asta
ach so