YSL M7
25 octombrie
Acum port YSL M7. Mi se pare puternic. Şi cumva mult exterior.
ecce homo
„La capătul lumilor toate lucrurile dorm” (Maitri Upanisad)
i n t e r v i u
manufacturi
pe noptieră
delaskela feat.
talking heads
-
Staypressed theme by Themocracy
Mai Sorin, sa imparti (fara sa ti se ceara) cu cineva un covrig cald (!!!), e mare lucru. dincolo de suprafata lui, acest gest ar trece drept unul intim, asa ca problema asta a suprafetelor mi se pare discutabila. Eu nu as imparti cu oricine un covrig cald, mai ales daca mi-e foame!
problema suprafetelor e discutabila, desigur…si sunt perfect de acord ca, uneori, atunci cind imparti un covrig cald are ceva cald si intim in el ca gest, si ca nu e chiar putin lucru
“Oamenii trec unul pe lângă celălalt, îşi vorbesc, râd împreună, se servesc cu fanta din păhăruţe de plastic, îşi rup bucăţi din acelaşi covrig cald, dar nu se ating altfel decât la suprafaţa lor.” Pai da, pentru ca marea majoritate a oamenilor sufera de o lipsa cronica de rabdare. Vor marea iubire, daruire totala, intelegere perfecta, dar nu prea au chef si energie si nu-si fac timp ca sa semene ceva pentru a avea ulterior ce culege.
“Cu coada ochiului, în fugă, am văzut că-şi inspecta profilul pe un sait de socializare. Rapid. Rulând paginile din mouse.” Cred ca paragraful asta ilustreaza exact ce vreau sa zic. Pai daca asta semeni, ce te astepti sa culegi? In general atat barbatii cat si femeile “scaneaza” si, daca li se pare lor ca respectivul/respectiva “cadreaza” cu ce vor incearca o apropiere rapida; daca rezultatul nu coincide imediat cu asteptarile lor, renunta si incep sa-si planga soarta.:lol: Nu-i amuzant?
nu mi se pare chiar amuzant, desi…
Asta-mi aminteste de insemnarea ta cu obiceiurile de socializare din vremea lui Stendhal: lucrurile se desfasurau atunci mult mai incet, dar si rezultatele erau mai durabile si mai profunde.
da, lucrurile rulau incet, ritualic, sinuos
Uneori am acelaşi sentiment, că eu şi oraşul ne căutăm; când o să ne găsim, o să ştim şi o să ne facem amândoi comozi.
Te obişnuieşti singur în această măsură: cu tabieturile tale, cu închisul telefonului când ai chef să dormi sau să fii lăsat în pace, cu a nu da explicaţii, cu un soi de linişte care te respectă şi care ajunge să-ţi fie foarte scumpă.
N-aş putea să spun că singurătatea e cea mai potrivită alegere.
Şi, în egală măsură, urmează şi momente urâte pe care nu am chef să le scriu că-i prea duminică.
Încă îmi amintesc momente frumoase când mi se ridica părul peste gulerul de la palton şi ca să-mi fie ţinut gâtul între mâini, când adormeam cu degetele mâinii strânse în ale lui, ca să găsim acelaşi drum, dacă ne-am fi rătăcit în vis, când ascundeam cadoul, ca să nu i-l dau mai devreme cu o săptămână, că nu mai aveam răbdare sau replici menite să mă facă să răspund pe loc: Cel mai bine îţi stă în parfum. Doar în parfum.
Dar, până la urmă, tu alegi şi-ţi asumi consecinţele alegerii tale. Bunăoară, eu prefer singurătatea, unei companii nepotrivite. Ultima dată când am fost prin Bucureşti, la nişte prieteni, am ieşit în Herăstrău şi am văzut/auzit o scenă care m-a făcut să-mi spun zâmbind: hai că am ales bine. Un tip de vârsta mea, îi striga soţiei/iubitei/prietenei, în telefon: Dragă, am venit în parc, să mă relaxez, nu să mă fuţi tu la cap şi aici!
Parfumul este important. Îmi plac oamenii care miros bine. Însă nu merg până la: Spune-mi ce parfum foloseşti, ca să-ţi spun cum eşti. Sunt altele care contează mai mult. Şi să fim serioşi, un parfum de calitate este costisitor. Şi-l doresc mulţi dintre noi, dar nu toţi şi-l pot permite. Devine frustrant.
Pe scurt – aiurea scris, pentru că eu mă termin greu, de fel, cum se poate observa – şi parfumul spune ceva despre tine. E ca vântul subţire de primăvară pe care nu-l mai găseşti în alt sezon şi pe care-l primeşti cu haina deschisă larg, să-ţi intre peste tot. Dar primăvara nu se face numai cu vântul…
Mi se pare extraordinar de tandră, fermecătoare şi irezistibilă – mă topeşte!, imaginea unui bărbat care alege un parfum sau o eşarfă, pentru iubita lui. Se adună atâtea înăuntrul lui, când pipăie materialul eşarfei, când miroase cu ochii aproape închişi, parfumul, încât tot ce se vede pe chipul său, nu poate fi decât poezie…
În altă dezordine de idei, scrierea confesivă, jurnalul – postarea ta – are un impact foarte puternic, asupra cititorului. Aproape că-l vâră în textul dat, îl face să se amestece cu protagonistul textului, uneori până la identificare. Jurnalul rămâne unul dintre genurile mele preferate.
PS: scuze, ţi-am scris o proză scurtă mai mult lungă.
ador jurnalul, nu e o adoratie extatica, dar simt ca fata de jurnal, ca specie, am o dragoste aparte… ce fain ai scris Bond, imi place textul acesta al tau, sunetul confesiunii tale prins in siajul confesiunii mele
Îmi place: sunetul confesiunii tale prins în siajul confesiunii mele. Asta face jurnalul. Uite că ai spus-o mai frumos decât mine.
Cred că ar ieşi ceva…
Cum ar fi să scriem cândva, o chestie împreună? Delaskela feat.Bond.
Dar, ca să scrii cu cineva, trebuie să-l fi citit foarte mult/foarte bine, ca să-l simţi. “Mult” se referă la toate formele pe care le-a ales, ca să scrie şi “bine”, la a asculta, a simţi textul. Scrisul fiecăruia e un fel de corporalitate nudă (- mamăăă, tocmai mi-a picat în cap, o idee pe care o adulmecam de multişor!) Cititorul este oglinda. Aşa cred eu. Acum depinde foarte mult de cât se regăseşte fiecare în ceea ce scrie. Pentru că există oameni care spun că nu-i reprezintă ce au scris. Am întâlnit cazuri.
delaskela feat bond. elegii si focuri de revolver pierzindu se in noapte
Infarcte şi împuşcături. Ţinta lor: pieptul. Scapă cine poate!
Elegii şi focuri de revolver sună ca Melancolia unui glonţ.
De ce “la anul”?
cel mai sigur la anul, din ratiuni editoriale…si nu numai… eu m-am trezit cam tirziu sa trimit cartea
io zic ca da, un versace pfuu langa un ysl… cum sa nu?
)
probabil ca suntem in jocuri si realitati/iluzii diferite pen’ca eu nu sunt si nu ma simt o bila lovita de un tac. si daca as fi, as ricosa in capul alui care loveste …
singuratatile astea… instrainarile astea…
e firesc sa fim in real/iluz diferite…
asa cred si eu ca trebuie sa-ti parasesti orasul si sa incepi o noua relatie cu un altul…
asta si intentionez
mie parfumul ala imi lipseste acum tare mult, daca il purtai candva in primavara, era, cred, acelasi Egoiste…
da Cris, era Egoiste…
iti faci de cap vad. frumos. dar nu cred ca ne obisnuim vreodata sa fim singuri.
nu mi fac de cap, nepretuita doamna…e adevarat ce spuneti, nu ne obisnuim sa fim singuri
Hehe, funny thing, si eu mi-aduc aminte de Egoiste. Tot de prin primavara…
mai precis undeva pe la inceputul ei, sa nu crezi ca nu stiu, ca am uitat