Cartea neliniştirii.  ’’Să-i conferi fiecărei emoţii o personalitate şi fiecărei stări sufleteşti un suflet’’ (p. 51, ediţia Humanitas, 2009).

8 Responses to “pierdut în intraductibil”

1. puck says:

   11 October 2009 at 18:04

   hm si eu care credeam ca brichetele sunt bibelouri…
   suv, ce e ala un suv?

   Reply
   • sorin says:

     11 October 2009 at 18:11

     bibelouri? hm…suv e un ozn

     Reply
2. Liz says:

   12 October 2009 at 00:09

   Am vazut Henry si June, azi. Filmul. Dupa carte. Nu stiam de existenta lui (multumesc). Imi placu. Eram programata sa imi placa. June nu putea fi mai frumoasa de-atat. Inspira tot ce stiam ca trebuie sa inspire. Henry mai necioplit si uzat. Hugo perfect. Dar Anais. Of. Atat de fina, mica si cocheta cum imi imaginasem si eu. Dar o vroiam mai pasionala. Vroiam sa vad obsesia pentru June si nebunia pentru Henry in fiecare privire a ei. Am vazut doar dragostea pentru Hugo. Poate pentru ca era mai usor de jucat. Si poate chiar si Henry exploatat mai mult ca si personaj.
   Si eu am un gol acum. Dupa o carte buna intotdeauna ramai cu un regret, c-un gol. Vreau Incest. Sau sa m-apuc de Miller?

   Reply
   • sorin says:

     12 October 2009 at 07:29

     Filmul acesta, intr-adevar, te aduce in lumea aceea crepusculara a lui June, Anais, Hugo, Henry – toti absolut fascinanti, creionati in fuga, desigur.Ai dreptate, nici mie Henry nu mi s-a parut bine pus in rol. June parca domina totul, Anais … obsesia pentru June, nebunia pentru Henry (si nu e el singurul) sunt in Jurnale. Incest mi-a spus mult, a fost un shoc cultural, o femeie atit de fragila in aparenta, atit de puternica in relatia cu sine si cu ceilalti. Pentru Miller e timp. Poate ca ar trebui sa incepi cu Tropicele sau cu Zile linistite la Clichy, cindva. Dar daca iti place Anais Nin, si nu te oboseste, mergi pina la capat cu ea, citeste tot jurnalul, vei sti atunci totul despre ea. Ai Incest?

     Reply
     • Liz says:

       12 October 2009 at 12:55

       Am citit greu la inceput… de fapt, nu greu, eram fascinata si citeam, citeam si mi se parea ca parcursesem capitole intregi si observam ca de-abia cumprisesem 10-15 pagini… asta a fost prima senzatie…bizar. Pentru Miller e timp. Ai spus-o atat de calm incat il las deoparte ca idee, deocamdata. Nu, nu am Incest. Nici nu am cautat-o. Acum e timpul.

       Reply
       • sorin says:

         12 October 2009 at 13:10

         inteleg foarte bine senzatia primei lecturi, am trait-o si eu…intense pagini…acum e timpul, intr-adevar

         Reply
3. dana says:

   12 October 2009 at 16:03

   nici eu nu am citit la modul relaxat Cartea nelinistirii. paginile sunt extrem de dense, de problematizante.prea grave. te tine in loc, vrand-nevrand. si, intr-adevar nu e nici stenica, caci e centrata pe un proiect obstinat al abstragerii din real, exteriorul fiind mereu perceput ca nefast. totul e acutizat reflexiv.si e greu sa gasesti doar in tine forta de a merge mai departe, mai ales atunci cand, de fapt, iti doresti lumea…

   Reply
4. sorin says:

   12 October 2009 at 16:27

   pagini dense, intr-adevar, o lectura care solicita, nu treci efectiv prin ea, acutizat, reflexiv, da…insa ce voluptate

   Reply