o lungă răstignire trandafirie
Şi dacă voi fi întrebat: ’’Ţi-a plăcut sejurul pe pământ?’’ – voi răspunde: ’’Viaţa mea a fost o lungă răstignire trandafirie’’. Ce înseamnă aceasta încă nu mi-e clar – e o chestiune ce urmează a fi elucidată.
ecce homo
,,E tare folositor să călătoreşti, asta îţi stârneşte imaginaţia. Restul e numai oboseală şi decepţie.” (L.F.Celine)
......................................................
pe noptieră
manufacturi
..
talking heads
retrovizoare
.............................................
............................................
............................................
-
wta
Loialitatea e relativa. O spun, poate, sub influenta fotografiei. Si peste prima conditie obligatorie ai trecut repede… daca iubesti, ceea ce presupune tot ce ai scris dupa, plus… . Ah, conditii, conditii… il vorbim pe Miller si-apoi punem conditii dragostei… el nu punea! Nici una!
nu ar trebui sa fie relativa, in dragoste, nu crezi? ma intrerbam doar daca iubirea rezista si singura, fara celelalte, increderea, loialitatea, gusturile comune, poate si altele…
El nu punea, e drept. Nu vorbesc de fidelitate, apropo de fotografie.
De nascut, se poate naste singura… de rezistat, nu, nu are cum…
Loialitatea e relativa pentru ca ceea ce tie ti se pare o incalcare a loialitatii, mie mi se pare o adancire a dragostei sau o explorare a sentimentului… whatever…
Loialitatea ca principiu, da, e impusa de sentiment. De dragoste.
stii, dincolo de tema aceasta polemica totusi, vreau sa revad H and J, mai ales acum, dupa Plexus…e incredibil cita forta si profunzime si magie a fost acolo, in lumea lor, atunci
Inca nu m-am obisnuit sa plasez in timp toate romanele de-a lungul aventurii lor, inainte sau dupa ca sa pot sa fac legatura sau sa caut eu si sa-mi imaginez conditionari date de forta si profunzimea lumii lor… ar fi ceva…
cind suntem indragostiti .. atunci nu se pune problema de fidelitate . pasiunea ne cere apropierea fizica.. intensitatea carnala .
cand iubesti profund .. increderea si respectul reciproc devin automat un fundament solid pe care se vrea “constructia” unei relatii serioase . afinitatile par sa fie importante . contrastul in schimb la fel . nu cred sa fie neaparat nociv . dimpotriva . adesea este benefic unei relatii . este o revitalizare. o transformare permanenta . o completare . un ceva nou .. interesant .
gresim de multe ori cand cautam cu disperare acel “suflet pereche” ( parerea mea )
loialitatea are niste “rezonante” similare obligatiilor si atunci implica si responsabilitate . cand este lezata intervine un sentiment teribil care se numeste .. tradare
da, ceea ce spui e foarte clar si corect, si bine spus…da, sentimentul acela teribil care se numeste tradare…
“ma intrebam doar daca iubirea rezista si singura, fara celelalte, increderea, loialitatea, gusturile comune, poate si altele…”
Nu. Ce ramane din iubire fara toate astea e doar pasiune si pasiunea nu e de ajuns.
“poate si altele” – sigur si altele [respect, preocupari comune, viziune comuna asupra vietii/lumii]
da, stiu ca pasiunea nu e deajuns, e importanta, e fascinanta dar…
iubirea nu are legatura cu loialitatea sau increderea
)
initial poate nu, se naste asa, in sine; dar eu zic de o relatie bazata pe iubire…in relatie nu are nicio legatura? nu conteaza deloc?
asta veneam sa iti zic acum. acestea sunt importante intr-o relatie, fara ele nu dureaza nimic, si da, ele se nasc, nu se cer, nu se impuns. cand dispar ingredientele respective, se duce si restul de rapa.
iubesti pe cineva pt ceea ce este (nu pt cum te face sa te simti) si iubirea se poate transforma intr-o relatie sau nu.
ai dreptate, desigur
“Miller are dreptate: viaţa trebuie să fie dragoste. Altfel nu-i decât un somn traversat de febră.”
ma inclin la crezul asta.
ma alatur si eu tie
,, poţi să fii îndrăgostit de mai multe persoane deodată, şi de toate cu aceeaşi patimă, fără s-o trădeze pe nici una. Singur în mulţumea de pe chei, îşi spuse cu o răbufnire de furie: Inima are mai multe cămăruţe decât un hotel de târfe´´
Andreea, stim ca nu e asa, desi ne place dramatismul acestor rostiri, nu?
Sa-i vad si eu pe aia care iubesc o persoana pentru ceea ce este. Daca nu te face sa te simti bine sau nu te face simti in general se duce naibii tot. Cine ma iubeste pentru ceea ce sunt? Ce sunt? Traieste cineva cu impresia ca fiecare are ceva atat de special si “merita” iubit pentru ceea ce este? Aiurea. De ce nu recunoastem, macar putin, ca dragostea e ingrozitor de egoista? Ca daca ne-am vedea defectele nu ne-am mai iubi nici noi daramite sa castigam iubirea altcuiva. Cred, sincer, ca numai persoanele care au un izvor nesecat de afectivitate, intelegere si altruism i-ar putea iubi pe altii asa cum sunt sau pentru ce sunt.
Dragostea e un sentiment sau o alegere?
Sorin, pe langa dragoste mai sunt necesare o multime de lucruri marunte in lipsa carora ar muri tot.
dragostea e un sentiment, nu o alegere…egoism? nu stiu, sigur ca e si egoism, dar el e cel mai adesea anihilat de generozitatea dragostei, cel putin asa cred, de bunatatea si deschiderea ei…Anca, sigur ca mai sunt necesare o multime de lucruri marunte pe linga dragoste, dar ce conteaza e acest miez incandescent, in absenta lui raminem cu lucrurile marunte, nu crezi?
Cred dar mai cred ca dragostea nu tine fara suportul acelor lucruri marunte.
Si uneori mai cred ca dragostea (desi e mult spus) e si o chestiune de alegere…Iubesti ce ti se da sau… mori. Nu toata lumea si nu totdeauna are de ales.
Da, sigur ca ai dreptate cind spui ca fara suportul acestor lucruri marunte dragostea nu tine. Se poate clatina.se poate desface. E o ratiune adinca si in aceste lucruri marunte. Apoi, desigur, uneori nu ai de ales, si iubirea ta e legata de ceea ce ti se da, si ai. Iti dau dreptate in ceea ce spui. Spun, ca in paranteza, doar ca gustul dragostei e atit de aparte incit fara sa vrem unele lucruri, in noi, le rastoarna ireversibil
anca, uite, eu am renuntat de 3 ori pana acum la niste barbati pt ca ei sa fie fericiti. unul din ei era 100% compatibil cu mine, am stat impreuna 5 ani, si ne iubeam cand ne-am despartit. doar ca eu am inteles la un moment dat ca el isi doreste alt/ceva in viata, ceva ce eu nu ii puteam oferi atunci. si l-am lasat sa faca acele lucruri, chiar daca mai tarziu a regretat ca nu a inteles ce am pierdut amandoi. in sufletul meu inca iubesc omul ala. si ce a fost atunci si cum eram amandoi si cum am crescut amandoi.
nu e usor, atunci cand esti indragostit, sa vezi cu adevarat omul de langa tine. e nebunia aia care iti pune o ceata pe ochi, pe intuitie, uneori nu vezi ca cel de care esti indragostit/a nu e chiar omul potrivit pt tine, de unde si dezamagirile de dupa.
nu ai cum sa nu iubesti un om frumos, si cand zic frumos, nu ma refer la trasaturile fetei. ci la interior.
Te cred insa intrebarea fireasca… tie cum iti e totusi? Iubesti omul in general, pentru ca e frumos in interior, ok, dar nu poti iubi toti barbatii frumosi. Si nu pe toti cei care sunt frumosi sufleteste si te iubesc ii poti si tu iubi. Sau ma insel?
a nu, nu iubesc oamenii in general. sunt de-a dreptul mizantroapa. dar cand intalnesc pe cineva care imi place, cu care rezonez si comunic deschis si de la care invat ceva, nu pot sa nu il iubesc. in felul asta tin enorm la doua femei de ex, cand ma gandesc la ele, creste inima in mine. si daca ma gandesc la ultima mea relatiesauceofifost, pot sa spun ca pe omul ala il iubesc pentru imperfectiunile lui. un om ca un mînz, ca să înţelegi.
iti dai seama ce iese cand intalnesc pe cineva care gandeste ca mine?
îmi expun pe aici faldurile sufleteşti în loc să mă iau de metaforele lui dlskla
)
dar nu e rau, se numeste deschidere.
deci asta cu faldurile sufletesti e bestiala, scuze ca ma bag si eu intr-o discutie de fete
ce am zis draga, eu m-am luat de papadiile tale?
da ce au draga papadiile mele?
fuuuuu na papadii!
wow , nu-i fair !!
astept “jurnalul . seara ”
sa-mi fac mintea
acum e?