jurnal de prînz & de amiază

Pe birou am corespondenţa dintre B-H Levy şi M. Houellebecq, cu un semn de carte destul de avansat în paginile ei.

34 Responses to “jurnal de prînz & de amiază”

  1. Laura says:

    stii, cand astepti prea mult de la ziua pe care pasesti, deceptia este inevitabila. pentru ca realitatea nu se va mula niciodata pe visul pe care l-ai faurit cu dragoste. de acees eu uneori aleg sa intru in zi ca intr-o camera straina…cu rezerva si cu aripile bine varate sub haina…

    • sorin says:

      Laura, nu e vorba sa astepti ceva, uneori nu astepti nimic, niciun vis care sa se muleze pe nicio realitate. E vorba de atitudine insa. De faptul ca aripile, daca le avem, trebui deschise.De ce le tinem strinse pe noi? Ce cistigam facind acest lucru?

  2. Laura says:

    nu castigam nimic, Sorin. chiar nimic. insa….obosim uneori de efortul de a le sustine. obosim de efortul de a face sa ne creasca noi si noi pene. de unde atata energie? ne cheltuim vietile pe nimic…
    iarta-ma. ai dreptate. in box dam si primim pumni fara sa ne plangem. asa-i. mi-am adus aminte.

  3. Laura says:

    si cand simti nevoia sa cobori armura? sa admiti ca te doare? sa deschizi poarta catre tine, chiar daca asta inseamna sa recunosti ca nu esti atat de rezistent pe cat voiai sa pari? ce faci atunci?….

    • sorin says:

      e simplu: cobori armura, accepti ceea ce esti chiar daca doare sau esti vulnerabil; nu doar invingatorii intra in ring

  4. Cristina says:

    Cum faci să te fereşti de decepţii?

    • sorin says:

      simplu: ma adun în jurul lucrurilor care ştiu ca nu le provoacă

      • Cristina says:

        Nu prea înţeleg… adică ştiu că oamenii întotdeauna sunt pasibili de a provoca decepţii; lucrurile nu pot provoca, ele sunt lucruri…

        • sorin says:

          cind spun lucruri nu ma refer la… lucruri, ci la pasiuni, privelisti, si oameni la care tin…sigur, nu stiu daca asta fereste de deceptii,nu stiu daca realmente te poti feri, eu am spus doar…incerc sa ma feresc

  5. Laura says:

    sa fii o corabie…sa te arunci cu ochii inchisi in torente…sa porti cu tine atatea si atatea, sa le porti mreu, sa stii ca nemiscarea nu e lumea ta…sa-ti fie sufletul leganat de nestatornicie…
    si sa ai curajul sa-ti asumi acest destin.

  6. sorin says:

    sa fii singur, sa traiesti fragmentat, sa visezi caldura statornica a unei femei, sa uiti gustul pamintului…poti privi si asa, nu?

    • Laura says:

      de aceea am vorbit si de curaj…pentru ca oamenii sunt ceea ce sunt, prin natura lor. sunt oameni-copaci si oameni-corabii. insa trebuie sa ai curajul sa privesti in fata ceea ce esti si sa nu te pervertesti incercand sa tai copacul pentru a face corabie, sau infigand corabia in pamant sperand ca-i vor creste frunze…

  7. Andreea says:

    Mulţumesc pentru ultimele două paragrafe din jurnalul de prânz.

  8. emma says:

    un celebru expert in oameni si dilemele acestora spunea : “das nicht mehr lieben können ist die hölle auf erden” .. sa nu poti sa iubesti este iadul pe pamant .. chiar si atunci cand afirma ca fericirea este “intangibila”
    cumva..

  9. optzecea says:

    iti multumesc, Sor :)

  10. emma says:

    nu intotdeauna daca suntem obligati sa privim in “oglinda” lui lacarn

  11. brightie says:

    :) mi-o placut tare amiaza. corabii suntem toti… pana cand corabiei ii cresc radacini in mare si-atunci devine o insula unde corabii vin si pleaca pana ce una esueaza prea frumos s-o mai lase sa plece :)

    • sorin says:

      ei bine, dear brightie, tocmai aceasta esuare e in mine ca un vis de batrin matelot, ce fain ai spus totul…

  12. Cristina says:

    Superb citatul din Exupery. O zi frumoasă!

  13. Anca says:

    Lasa-ma sa te urasc un pic. Un minut. Pot? Tu stii de ce.

Leave a Reply

Staypressed theme by Themocracy