fiecare insemnare de-a ta e pentru mine un cufar cu nestemate … toate metaforele tale sint pentru mine florile de zarzar ale lui Teodoreanu , toate imi aduc aminte de mere coapte in soba si au un miros de dolcefarniente… ramin mereu ( dupa ce-ti citesc notele si comentariile celorlalti)undeva inafara timpului … sint intr-un vis dulce-amar in care se poate intimpla orice. suna pretios asta cu “nestemate” dar nu credeam ca sint atitia oameni care vorbesc in metafore si e o vraja la mijloc care-i aduce aici la tine pe blog .
cred ca de fapt noi toti incercam sa pastram in noi ceva din frumusetea lumii si a lumii noastre, sa respiram putin dincolo de toate cele, sa ne fie mai cald, mai placut, sa vibram
In viata nu castigam bataliile in care luptam, dragostea din care ne hranim, respiratia la care vibram. Castigam, de obicei, fix lucrurile dupa care nu mai tanjim. Si poate… ca de acelea avem nevoie?
Sorin…
indraznesc sa te contrazic putin, eu cred ca avem nevoie de batalii, de dragostea din care sa ne hranim, de respiratia la care vibram, nu de lucrurile pe care le cistigam si nu tinjim dupa ele, Anca, ele sunt adeseori fara noi
Luptă? Mai bine la fereastră, în fotoliu. Să lupte cine nu ştie că se poate altfel. Ceai cald, cu aromă Irish Cream, Arvo Part, frunze galbene şi roşii care cad din copaci. O carte bună, un prieten la telefon, un mesaj pe internet…
Hmmm… sunt momente în care exact asta îmi place să trăiesc, o “singurătate” atât de savuroasă, “ascunsă” în fotoliul meu, ca într-un bârlog, în care chiar şi a vorbi cu pretenii la telefon mi se pare prea mult…
fiecare insemnare de-a ta e pentru mine un cufar cu nestemate … toate metaforele tale sint pentru mine florile de zarzar ale lui Teodoreanu , toate imi aduc aminte de mere coapte in soba si au un miros de dolcefarniente… ramin mereu ( dupa ce-ti citesc notele si comentariile celorlalti)undeva inafara timpului … sint intr-un vis dulce-amar in care se poate intimpla orice. suna pretios asta cu “nestemate” dar nu credeam ca sint atitia oameni care vorbesc in metafore si e o vraja la mijloc care-i aduce aici la tine pe blog .
cred ca de fapt noi toti incercam sa pastram in noi ceva din frumusetea lumii si a lumii noastre, sa respiram putin dincolo de toate cele, sa ne fie mai cald, mai placut, sa vibram
In viata nu castigam bataliile in care luptam, dragostea din care ne hranim, respiratia la care vibram. Castigam, de obicei, fix lucrurile dupa care nu mai tanjim. Si poate… ca de acelea avem nevoie?
Sorin…
indraznesc sa te contrazic putin, eu cred ca avem nevoie de batalii, de dragostea din care sa ne hranim, de respiratia la care vibram, nu de lucrurile pe care le cistigam si nu tinjim dupa ele, Anca, ele sunt adeseori fara noi
Eu nu am zis ca nu avem nevoie…ci doar ca nu intotdeauna primim acele lucruri pentru care luptam.
atunci poate ca trebuie sa luptam mai bine pentru ele
Luptă? Mai bine la fereastră, în fotoliu. Să lupte cine nu ştie că se poate altfel. Ceai cald, cu aromă Irish Cream, Arvo Part, frunze galbene şi roşii care cad din copaci. O carte bună, un prieten la telefon, un mesaj pe internet…
hei, ceai cald, aromat, frunze rosii galbene, la fereastra, in fotoliu, o carte, consimt intru totul
Şi Arvo Part, nu uita
http://www.youtube.com/watch?v=QtFPdBUl7XQ
Arvo Pärt, da, multumesc
Prietenii, stii, e mai bine sa-i ai langa tine, nu la telefon sau pe internet.
ma rog, sigur…
Hmmm… sunt momente în care exact asta îmi place să trăiesc, o “singurătate” atât de savuroasă, “ascunsă” în fotoliul meu, ca într-un bârlog, în care chiar şi a vorbi cu pretenii la telefon mi se pare prea mult…
ai dreptate, lupta in sine ramane importanta atata timp cat nu reflecta desartaciuni precum gloria.
chiar ca e o desertaciune