Ei doi (Michel Houellebecq, Bernard Henri-Levy ) cad de acord că Celine e un mare romancier fără geniu, ceea ce nu mi-a sunat prea corect, eu păstrându-mi cultul pentru el. Deşi sunt de acord (de parcă ar conta, mă rog) că după Călătorie la capătul nopţii, Celine  e altfel, diferit, ca un scrâşnet pe pavaj. Moarte pe credit, Nord, De la un castel la altul, Rigodon – sunt cu totul altceva decât Călătorie, se simte. Mai ales în De la…unde miza personală, frustrările, rănile,umilinţele izbucnesc. Ei doi zic că totuşi geniul celinian se regăseşte în pamfletele sale, pe care nu le-am citit.

numele ei e teodora

Mi-a plăcut imaginea pe care o pune în scenă Bernard-Henri Levy, cu gândul şi la Pessoa, cum că literatura e jocul minotaurului, un ’’Minotaur ascuns în labirintul său de cuvinte’’.

Pauză de cafea.

Pe birou am corespondenţa dintre B-H Levy şi M. Houellebecq, cu un semn de carte destul de avansat în paginile ei.